Țările din G7 dau o lovitură puternică Rusiei: Nu recunoaștem nicio schimbare de statut în Ucraina prin forță

0
59

Ţările G7 au anunţat duminică seara că nu vor recunoaşte nicio „schimbare de statut” în Ucraina prin forţă şi că sunt gata să adopte noi sancţiuni împotriva Rusiei, după cele deja anunţate în această săptămână, dacă aceasta nu pune capăt războiului său de agresiune împotriva Ucrainei, relatează AFP.

În timpul reuniunii prin videoconferinţă a şefilor diplomaţiilor din Statele Unite, Germania, Franţa, Japonia, Canada, Italia şi Marea Britanie, forumul ţărilor industrializate a cerut Moscovei să înceteze imediat atacurile asupra Ucrainei, a populaţiei civile şi a infrastructurii sale şi să îşi retragă fără întârziere trupele din ţară, potrivit unui comunicat al preşedinţiei germane a G7.

Citeste si :  Surpriză neplăcută la votul vizând suspendarea Rusiei din Consiliul Europei: Turcia, țară membră NATO, s-a abținut

Cele şapte ţări au avertizat, de asemenea, că nu vor recunoaşte nicio „schimbare de statut” în Ucraina prin forţă, adică noi teritorii care ar putea fi anexate.

Rusia a anexat peninsula Crimeea în 2014 şi tocmai a recunoscut independenţa a două republici autoproclamate de separatiştii pro-ruşi din estul regiunii ucrainene Donbas.

Sâmbătă, ţările occidentale şi-au înăsprit deja drastic sancţiunile financiare împotriva Moscovei, excluzând mai multe bănci ruseşti de pe platforma interbancară internaţională Swift, un angrenaj-cheie în finanţele mondiale, ceea ce ar trebui să îngreuneze mult comerţul rusesc.

De asemenea, au luat măsuri pentru a împiedica banca centrală rusă să susţină moneda naţională, rubla, prin limitarea accesului acesteia la pieţele internaţionale de capital.

Citeste si :  Rusia confirmă folosirea rachetelor termobarice în Ucraina

Ministrul ucrainean de externe, Dmitro Kuleba, a participat la reuniunea de duminică a omologilor săi din G7, se arată în comunicat.

Cu această ocazie, cele şapte state G7 au convenit şi asupra ajutorului umanitar pentru Ucraina, pe care diferitele ţări îl anunţă una după alta.

O reuniune de urgenţă a Consiliului de Securitate al ONU privind situaţia umanitară din ţară este programată pentru luni.

STIREA TA - Dacă esti martorul unor evenimente deosebite, fotografiaza, filmeaza si trimite-le prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.