Home Timp Liber Cinema TAXIMETRIȘTI, filmul care îi readuce pe Monica Bîrlădeanu și Andi Vasluianu pe...

TAXIMETRIȘTI, filmul care îi readuce pe Monica Bîrlădeanu și Andi Vasluianu pe același generic după 10 ani de la „Despre oameni și melci”

0
TAXIMETRIȘTI, filmul care îi readuce pe Monica Bîrlădeanu și Andi Vasluianu pe același generic după 10 ani de la „Despre oameni și melci”
TAXIMETRIȘTI, filmul care îi readuce pe Monica Bîrlădeanu și Andi Vasluianu pe același generic după 10 ani de la „Despre oameni și melci”

Taximetriști, comedia regizată de Bogdan Theodor Olteanu, care invită spectatorii în viața de noapte a Bucureștiului prin intermediul a doi prieteni taximetriști și a clienților lor, îi aduce împreună pe același generic pe Monica Bîrlădeanu și Andi Vasluianu. Filmul are premiera în cinematografe pe 20 ianuarie, iar informațiile despre biletele puse deja în vânzare sunt disponibile pe site-ul taximetristi.film.

Premiera la Craiova  va avea loc pe 23 ianuarie, de la 18:30, la Inspire Cinema VIP in Electroputere Parc.

Adaptare după piesa de teatru cu același nume, cu un scenariu scris de Bogdan Theodor Olteanu și Adrian Nicolae, Taximetriști îi are ca protagoniști pe Lică (Alex Ion) și Liviu (Rolando Matsangos), doi taximetriști care în cursul unei singure nopţi întâlnesc personaje și situații care le dau viața peste cap. Printre aceștia se regăsesc Anișoara (Monica Bîrlădeanu), prima clientă a lui Liviu, agitată și misterioasă, aflată în urmărirea unei mașini, dar și Mircea (Andi Vasluianu), gazda unei emisiuni de noapte, un tip sătul de părerile altora, dar bine intenționat. 

Trailer oficial: 

 

Despre rolul lui Mircea, pentru care Andi Vasluianu s-a pregătit urmărind mai multe show-uri TV și, în special, realizatorii acestora, acesta spune „E deștept, foarte bun în meseria lui, celebru, infatuat, arogant și îngrozitor de enervant”. „Are umor și surprinde destul de multe detalii ale oamenilor care se perindă prin viața celor doi taximetriști. Nu cred că există un profil al taximetristului din capitală, cred că există oameni și întâmplări”, adaugă Andi Vasluianu despre filmul Taximetriști

Pentru Monica Bîrlădeanu, filmul a fost o ocazie specială de a interpreta un personaj diferit.
„Ca fost spectator fan entuziast al piesei de teatru Taximetriști, a fost o super bucurie să joc în film, mai ales un personaj care nu prea seamănă cu nimic din ce am jucat deja până acum. O comedie spumoasă și deșteaptă care trebuie văzută neapărat!”, spune Monica Bîrlădeanu.

„Cu Andi Vasluianu am jucat în Oameni și Melci și în nimic altceva de atunci, dar am văzut că toată lumea mă întreabă dacă personajele noastre se intersectează în Taximetriști. Nu de data asta.”

Din 20 ianuarie, Taximetriști vine în cinematografe, distribuit de Forum Film România.

Pentru mai multe detalii urmăriți paginile filmului pe Facebook | Instagram | TikTok | YouTube

O producție BOLD FILM STUDIO în co-producție cu TANGAJ PRODUCTION și AVANPOST

MEDIA, cu sprijinul MediaCom, Mindshare, Wavemaker Romania, House of Media, Superbet, Ariston Group, Speed Taxi, Flavors și BGS, în colaborare cu Primăria Capitalei.

Views: 15

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Exit mobile version