Parlamentari ai Partidului Naţional Liberal au depus un proiect de lege pentru recunoaşterea sporturilor electronice (E-Sports) în România. Legea nr. 69/2000 a educaţiei fizice şi sportului urmează să fie modificată şi completată astfel încât activitatea de E-Sports să poată fi dezvoltată şi organizată la fel ca şi ramurile sportive clasice. Printre iniţiatori se numără şi preşedintele PNL, Nicolae Ciucă. Proiectul a fost conturat la nivelul Tineretului Naţional Liberal şi supus dezbaterii în interiorul PNL.
În prezent, România este una dintre cele mai active ţări din sfera sporturilor electronice (E-Sports), iar în jurul acestei industrii s-a dezvoltat un sistem complex: de la înfiinţarea de cluburi sportive, organizarea de competiţii şi echipe de jucători profesionişti până la crearea de noi locuri de muncă şi apariţia unor calificări specifice industriei. Astfel, la nivel naţional există peste 8.000 de jucători amatori şi profesionişti, aproximativ 50 de cluburi, 4 competiţii naţionale, 10 manageri, 50 administratori, 80 designeri, 15 social-media manageri, 15 antreprenori, 20 de analişti şi o serie de influenceri care lucrează în industria E-Sports.
În acest moment, activitatea industriei dezvoltatoare de jocuri din România, care stă la baza E-Sports, este evaluată la o valoare de piaţă peste 220.000.000 de euro, iar valoarea cumulativă a premiilor din competiţiile şi evenimentele de E-Sports este de peste 2.000.000 lei, la nivelul acestui an. Parte a unei industrii mult mai mari, cea a gaming-ului, universul E-Sports este aşteptat să atingă o cifră de afaceri de aproape 2 miliarde de Euro anul acesta, la nivel global. Aceasta înseamnă o creştere de aproape 100% faţă de anul trecut. Sumele în această industrie vin din drepturi de difuzare, vânzări de bilete la evenimentele live, vânzări de obiecte promoţionale şi achiziţii in-game, dar marea parte, în proporţie de 69%, se datorează sponsorizărilor şi publicităţii.
Potenţialul de dezvoltare a industriei E-Sports este foarte mare, în condiţiile în care deja există atât jucători profesionişti şi organizatori de competiţii, precum şi investitori interesaţi de dezvoltarea sporturilor electronice.
Preşedintele Tineretului Naţional Liberal, Consilierul de Stat Mara Mareş:
„Sportul electronic este o activitate ce poate aduce multe beneficii angajatorilor, angajaţilor şi producătorilor de jocuri din România, iar datoria noastră este să ajutăm industria să-şi atingă potenţialul competiţional şi de dezvoltare.
Acest proiect reprezintă rodul unei munci de echipă şi a ajuns să fie introdus în circuitul parlamentar după ce a parcurs multiple etape de studiu, analiză, dezbatere şi consultare cu reprezentanţii pieţei şi industriei de gaming din România, cu reprezentanţi ai Ministerului Sportului, cu colegii din parlament şi din guvern. Am conturat acest proiect la nivelul Tineretului Naţional Liberal şi l-am supus dezbaterii în interiorul Partidului Naţional Liberal.
În esenţă, legea va facilita şi accelera dezvoltarea domeniului şi industriei E-Sports. Vor fi atrase aici noi capitaluri şi se vor crea noi locuri de muncă, iar beneficiile acestei recunoaşteri se vor vedea rapid la nivelul întregului ecosistem de E-Sports, de la jucători şi echipe, până la cluburi, asociaţii şi organizatori de competiţii.
Ceea ce este important este că recunoaşterea E-Sports a fost solicitată de piaţă şi a fost conturată în parteneriat cu piaţa”, spune Mara Mareş, Consilier de Stat şi Preşedinte al Tineretului Naţional Liberal.
Alin Ignat, deputat PNL, iniţiatorul propunerii legislative:
„Este momentul să oferim un statut legal jucătorilor, cluburilor şi organizatorilor de competiţii de gaming, iar prin această propunere de lege facem exact acest lucru, fără a implica vreun cost pentru bugetul de stat.
Într-o lume puternic digitalizată, este firesc ca relaţia dintre clubul sportiv angajator şi jucătorul angajat să devină o relaţie normată de muncă, de tip angajator-angajat, ceea ce înseamnă că jucătorii de sporturi electronice vor putea fi plătiţi pentru activitatea pe care o derulează, fără a mai fi nevoie să fie încadraţi ca asistent-manageri ori ca făcând muncă de secretariat. Această schimbare le va permite să acumuleze experienţă, pe baza căreia vor putea participa la competiţii internaţionale de E-Sports, unde vor putea reprezenta România.
Îi felicit pe colegii din Tineretul Naţional Liberal pentru iniţiativă şi le mulţumesc tuturor actorilor implicaţi în elaborarea şi promovarea acestei soluţii legislative. În mod special le mulţumesc colegilor mei din Partidul Naţional Liberal, care au înţeles că în România, la fel ca în statele dezvoltate, sporturile şi competiţiile sportive au ajuns şi în mediul digital deoarece şi publicul este tot mai prezent în această zonă.
Propunerea legislativă urmează a fi dezbătută şi votată în circuitul parlamentar. „, spune Alin Ignat, deputat al Partidului Naţional Liberal.
Tudor Dăescu, Preşedintele Gaming Week:
„Este momentul cel mai bun pentru crearea unui cadru legislativ care să sprijine jucătorii şi cluburile de E-Sports. Se vede o atenţie mărită şi din partea investitorilor în ceea ce priveşte universul videogaming-ului, doar în România sumele alocate evenimentelor din acest sector crescând în 2021 cu aproximativ 40% faţă de anul 2020. În aceste condiţii, cu mize crescute şi cu oportunităţi reale în competiţiile internaţionale, jucătorul român de E-Sports trebuie să poată beneficia de tot suportul pentru a performa.
Doresc să cred că această lege nu doar că va aduce o recunoaştere legală muncii sale, ci va fi şi un sprijin în dezvoltarea ecosistemului de care el are nevoie pentru a obţine performanţele despre care vorbeam. La ce talent există în ţara noastră, sunt convins că foarte curând vom vedea multe trofee ajungând în România. Nu mai mult de zilele trecute, românca Ana Dumbrava a fost desemnată cea mai bună jucătoare de CS:GO din lume după ce a câştigat, alături de echipa Nigma Galaxy Female, turneul ESL Impaxt League desfăşurat în SUA, la Dallas.” spune Tudor Dăescu, Preşedintele Gaming Week.
În industria de gaming, România este deja un punct important pe harta lumii. În ţara noastră sunt dezvoltate jocuri foarte cunoscute la nivel mondial, cum ar fi Fifa sau Assasin’s Creed, de către studiouri multinaţionale precum Electronic Arts, Gameloft şi Ubisoft, sau de către mari companii româneşti cum sunt Amber, Killhouse Games sau Green Horse Games.
În contextul unui interes crescut din partea investitorilor în ceea ce priveşte universul videogaming-ului şi al creşterii constante a sumelor alocate evenimentelor din acest sector, este momentul potrivit pentru crearea cadrului legislativ care să sprijine jucătorii şi cluburile de E-Sports şi care să ofere jucătorului român de Esports suport pentru a performa în competiţiile internaţionale.
Views: 0