Vesti importante! Din 24 august, toate aceste amenzi vor fi anulate. Actul normativ prin care se modifica legislatia actuala a fost publicat in Monitorul Oficial!
Legea nr. 203/2018 privind masuri de eficientizare a achitarii amenzilor contraventionale a aparut, deja, in Monitorul Oficial, insa se va aplica in august.
Potrivit acestui act normativ, daca agentul constatator al contraventiei nu scrie in procesul-verbal si codul numeric personal al celui care a incalcat legea, procesul-verbal va fi considerat nul.Prevederile acestui act normativ se vor aplica incepand cu 24 august 2018.
„Lipsa uneia dintre mentiunile privind numele si prenumele agentului constatator, numele si prenumele contravenientului, codul numeric personal pentru persoanele care au atribuit un asemenea cod, iar, in cazul persoanei juridice, lipsa denumirii si a sediului acesteia, a faptei savarsite si a datei comiterii acesteia sau a semnaturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constata si din oficiu”, este prevazut in actul mentionat.
Views: 0