TOPUL stațiunilor românești cu apa mării contaminată cu bacterii periculoase

0
TOPUL stațiunilor românești cu apa mării contaminată cu bacterii periculoase
TOPUL stațiunilor românești cu apa mării contaminată cu bacterii periculoase

Direcția de Sănătate Publică Constanța a publicat o avertizare legată de calitatea apei din Marea Neagră. În anumite zone, apa este contaminată cu bacterii periculoase care pot provoca probleme grave de sănătate, mai ales copiilor.

DSP Constanţa a publicat raportul privind monitorizarea calităţii apei de îmbăiere de-a lungul litoralului. Potrivit datelor, scăldatul este permis în toate stațiunile, deşi parametrii indică faptul că s-a confirmat concentrații mari de Escherichia coli şi enterococi, în unele zone din Mamaia, Constanţa, Eforie şi Costineşti, adică exact acolo unde este aglomeraţia cea mai mare.

Concentrațiile de E. coli în stațiunile românești de la Marea Neagră
Parametri de analiză pentru bacteriile periculoase din apa de de mare sunt:
Escherichia coli / 100 ml
Excelent – 250
Bună – 500
Satisfăcătoare >500
Enterococi / 100 ml
Excelent – 100
Bună – 200
Satisfăcătoare >200

Plajele cu cele mai mari concentrații de E. coli:
Zona Eforie Nord – Plaja Belona – 234
Zona Eforie Nord – Plaja Debarcader – 195
Zona Costinești – Plaja Forum – 77

O unitate a fost depistată în apa mării din zona plajei Delfin din Năvodari și până la plaja Enigma din Mamaia, Vadu, plaja Tabăra Azur Eforie, Luminița.

În ceea ce privește Enterococii, în „top“ sunt plajele:
Zona Eforie Nord – Plaja Belona – 58
Zona Vadu – 41
Zona Eforie Nord – Plaja Debarcader – 33

Cât de periculoase sunt bacteriile din apa mării
Turiștii sunt sfătuiți să ocolească plajele unde există concentraţie ridicată de astfel de microorganisme și să nu înghită apa mării. Ingerate, aceste bacterii pot provoca infecţii ale aparatului digestiv, mai ales la copii, ce se pot manifesta prin senzaţie de rău, vărsături, diaree şi chiar febră.

În cazul în care, totuşi, se întâmplă să înghiţiţi apă de mare, primul sfat este ca, imediat, să beţi foarte multă apă potabilă. Igiena mâinilor este, de asemenea, foarte importantă, chiar și la malul mării.

„Spălatul pe mâni este obligatoriu, cât mai des. Iar copiii trebuie îndrumaţi şi ajutaţi să se spele mereu pe mâini. La fel şi fructele, legumele, trebuie spălate bine, având în vedere că enteritele, enterocolitele, boala diareică acută, toate au aceeaşi cale de transmitere, calea digestivă, fecal – orală. În plus, alimentele consumate în această perioadă trebuie verificate, să fie păstrate în condiţii bune, la rece, astfel încât să nu se altereze. Peştele, carnea trebuie fie proaspete şi ţinute la temperatura indicată, apoi preparate astfel încât să nu devină un pericol pentru sănătatea copiilor şi a adulţilor”, a afirmat dr. Loti Popescu, pentru cugetliber.ro.

Views: 0

STIREA TA - Dacă esti martorul unor evenimente deosebite, fotografiaza, filmeaza si trimite-le prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.