“Traditii si sarbatori de primavara in satele oltenesti” la Aman

0

"Traditii si sarbatori de primavara in satele oltenesti" la Aman 1Biblioteca Judeteana “Alexandru si Aristia Aman”alături de Liceul Tehnologic “Alexandru Macedonski” Melinești organizează vineri, 23.02.2018, începând cu ora 13.00, în sala “Acad. Dinu C. Giurescu” activitatea cu titlul “Tradiții și sărbători de primavară în satele oltenești”.

Scopul acțiunii constă în promovarea tradițiilor specifice și perpetuate până în prezent în satele Olteniei. La activitate vor lua parte elevi de la Colegiul Național “Frații Buzești” din Craiova, sub îndrumarea Ioanei Geambașu, profesor, respectiv Liceul Tehnologic Alexandru Macedonski din Melinesti, coordonați de Alina Sorinela Didu, profesor.

"Traditii si sarbatori de primavara in satele oltenesti" la Aman 2

Regiunea noastră este recunoscută pentru tradițiile și datinile prezervate de-a lungul secolelor. Portul, graiul, obiceiurile și, s-o spunem franc, un anumit fel de a percepe istoria fac din regiunea Olteniei un areal unic. Nu doar prin faptele de arme, ci și prin oamenii săi, puritatea limbii și capacitatea de salvare de la uitare a unor tradiții profund românești regiunea noastră este tărâm fascinant. În data de 21 martie vom marca Ziua Olteniei, motiv pentru care toate aceste acțiuni se înscriu în logica marcării caracteristicilor noastre ca parte integrantă a specificului național”, a declarat Lucian Dindirică, managerul Bibliotecii Județene “Alexandru și Aristia Aman”

Alături de discuții pe teme de folclor, tinerii vor audia muzică populară autentică și vor participa la expoziția alcătuită din lucrări de artă populară în sala “Acad. Dinu C. Giurescu”.

 

 

Biroul de Presă

Biblioteca Județeană “Alexandru și Aristia Aman”

Views: 0

STIREA TA - Dacă esti martorul unor evenimente deosebite, fotografiaza, filmeaza si trimite-le prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.