
Transportul școlar din județul Dolj intră într-o nouă etapă, una mult mai modernă și prietenoasă cu mediul. Luni, în depoul RAT Craiova, a avut loc predarea oficială a 20 de microbuze școlare electrice, care vor deservi elevii din comunele doljene. Evenimentul marchează finalizarea primei faze a unui proiect amplu finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), alături de alte surse de finanțare.
Microbuzele vor fi folosite exclusiv pentru transportul elevilor și sunt dotate cu toate echipamentele necesare pentru un transport modern, sigur și ecologic.
Cosmin Vasile: „Finalizăm un proiect european prin care microbuze electrice ajung în localitățile doljene”
Președintele Consiliului Județean Dolj, Cosmin Vasile, a subliniat importanța investiției și efortul administrativ necesar pentru derularea proiectului, cu o valoare totală de 35 milioane lei.
Declarația integrală:
„Avem o zi importantă, pentru că finalizăm un proiect european pe PNRR. Finalizăm un demers prin care microbuze electrice pentru transportul școlar merg către localități, către comune din județul nostru.
Am avut o implicare la nivelul Consiliului și pe trei linii de finanțare am depus proiecte și am câștigat proiecte. Sunt proiecte pe PNRR – 25, după care a mai fost încă un demers pe Fondul de Mediu, încă 25 de microbuze. Am mai avut pe Ministerul Dezvoltării 4 microbuze care au fost câștigate și livrate celor 4 localități.”
Microbuze pregătite pentru a intra imediat în circulație
Cele 20 de microbuze predate luni sunt complet operaționale. Ele vin cu:
-
documentație completă (recepție, înmatriculare, asigurare)
-
stații de încărcare instalate și funcționale în localitățile partenere
-
șoferi instruiți să opereze vehiculele electrice
„Urmează ca noi, la primele 20 de localități, să le dăm cheile de la microbuze, să poată de mâine să le opereze și să ducă copiii la școală,” a precizat Cosmin Vasile.
Urmează peste 60 de microbuze pentru 63 de localități din Dolj
Proiectul continuă cu livrări suplimentare:
-
9 microbuze electrice – în curs de livrare (economii din licitație)
-
13 microbuze – programate pentru luna viitoare
-
25 microbuze – licitație aproape finalizată
La finalul proiectului, peste 60 de microbuze noi vor deservi 63 de localități doljene, schimbând radical modul în care elevii sunt transportați către școli.
Cosmin Vasile a explicat:
„Licitația este pe final, acea clasică contestație între primele două clasate. Când se finalizează acea procedură, putem să așteptăm livrarea lor. În total sunt peste 60 de microbuze pentru 63 de localități. A fost un proiect de 35 de milioane de lei. Microbuzele au dotări de top, tot ce înseamnă condiții pentru transportul școlar: aer condiționat, confort, siguranță și toate echipamentele necesare operării.”
Views: 62










