Un bărbat din Vela, reținut după ce a încălcat ordinul de protecție, a amenințat o femeie și i-a distrus gardul. Dosar penal sub coordonarea Parchetului Craiova

0
Un bărbat din Vela, reținut după ce a încălcat ordinul de protecție, a amenințat o femeie și i-a distrus gardul. Dosar penal sub coordonarea Parchetului Craiova
Un bărbat din Vela, reținut după ce a încălcat ordinul de protecție, a amenințat o femeie și i-a distrus gardul. Dosar penal sub coordonarea Parchetului Craiova

Polițiștii din cadrul Secției nr. 3 Poliție Rurală Bucovăț au reținut pentru 24 de ore un bărbat de 50 de ani, din comuna Vela, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de amenințare, distrugere și încălcarea măsurilor dispuse printr-un ordin de protecție.

Incidentul s-a produs în dimineața zilei de 28 noiembrie, în jurul orei 03:00, când o femeie de 64 de ani, din aceeași localitate, a sesizat poliția cu privire la faptul că vecinul ei ar fi încălcat ordinul de protecție emis pe numele său. Ajunși la fața locului, polițiștii au stabilit că instanța emisese la data de 14 noiembrie 2025 un ordin valabil două luni, prin care bărbatul era obligat să păstreze o distanță de minimum 50 de metri față de femeie și 25 de metri față de locuința acesteia.

Conform cercetărilor, bărbatul ar fi adresat femeii amenințări cu acte de violență și ar fi provocat distrugeri gardului împrejmuitor al gospodăriei sale. Probele administrate sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova au condus la reținerea acestuia, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Dolj.

Pe parcursul zilei de astăzi, bărbatul va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova în vederea dispunerii unei măsuri preventive, cazul fiind în continuare în atenția organelor judiciare.

Views: 30

STIREA TA - Dacă esti martorul unor evenimente deosebite, fotografiaza, filmeaza si trimite-le prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.