Mai întâi, a fost Palat de Justiție – un loc al legii, al verdictelor și al puterii instituționale. Apoi, aproape firesc, a devenit Universitate — un loc al ideilor, al întrebărilor și al generațiilor care vin să învețe. Astăzi, mii de studenți îi trec pragul aproape firesc. Pentru ei, amfiteatrele, bibliotecile și sălile de curs sunt parte din viața de zi cu zi. Un decor familiar, pe lângă care trec grăbiți, fără să se gândească poate la cât de multă istorie au în jur. Numai că zidurile acestea spun o poveste care începe cu mult înainte ca universitatea să existe: mai exact anul 1848.
Un proiect născut din febra revoluției
Într-un an în care revoluționarii români imaginau o țară nouă, au imaginat și instituțiile care urmau să-i construiască viitorul. Printre ele, o universitate la Craiova. Era un proiect. O idee. Un vis care avea să aștepte aproape un secol.
La Craiova, documentul revoluționar este primit în atmosfera efervescentă a orașului. Dar revoluția e înfrântă. Universitatea nu apare. Ideea, însă, supraviețuiește. Pentru că, uneori, ideile supraviețuiesc oamenilor care le-au rostit.
Școlile apar. Orașul se transformă. Visul rămâne.
A doua jumătate a secolului al XIX-lea avea să transforme Craiova. Se dezvoltă școlile. Se modernizează instituțiile. Orașul capătă clădiri monumentale, instituții culturale și o viață intelectuală tot mai intensă. Tot în această atmosferă apare și unul dintre „personajele” importante ale viitoarei povești universitare: „Școala Centrală”, actualul Colegiu Național „Carol I”.
Astfel, Craiova își construia, încet, infrastructura intelectuală. Dar încă îi lipsea piesa cea mai importantă: Universitatea.
Palatul care avea să-și schimbe destinul
În 1890, arhitectul Ion N. Socolescu proiectează Palatul de Justiție al Craiovei. Clădirea este ridicată în spiritul neoclasic: coloane, proporții monumentale, simetrie, solemnitate. Totul spunea: „putere”. Iar în sălile sale urma să se vorbească despre lege, litigii și dreptate.
Însă, nimeni nu știa pe atunci că, peste câteva decenii, aceleași ziduri aveau să audă alte cuvinte: matematică, literatură, chimie, economie, filosofie, inginerie; și justiția urma să plece, în timp ce cunoașterea urma să… rămână.
1947 — După un secol, visul primește o semnătură
Apoi vine anul care schimbă totul: 1947.
România ieșise din război și intrase într-o perioadă de transformări politice radicale. La 21 aprilie, Regele Mihai I promulgă Legea nr. 138 pentru înființarea și organizarea Universității din Craiova.
Și iată cum, în sfârșit, după aproape un secol, Craiova primește universitatea promisă în epoca pașoptistă. Tot în același an, regele Mihai I a promulgat și legea prin care a luat ființă oficial Orchestra Filarmonică „Oltenia”.
Astăzi, Sala Albastră a Universității din Craiova îi poartă numele: Aula „Mihai I al României”.
Pe hârtie, instituția trebuia să aibă patru facultăți: Medicină Umană, Medicină Veterinară, Științe Economice, Comerciale și Cooperative și Agronomie.
Realitatea, însă, a fost mai modestă. Universitatea trebuia să înceapă de undeva. Și a început cu… agricultura.
670 de tineri pentru 200 de locuri
Toamna lui 1947 spune mai mult despre foamea de educație a Olteniei decât ar putea-o face orice discurs.
La primul examen de admitere se înscriu 670 de candidați pentru 200 de locuri. Cei mai mulți sunt din Oltenia. Pentru prima dată, regiunea avea propria instituție universitară. Nu mai era nevoie ca fiecare tânăr care voia să studieze să privească spre București sau spre alte centre universitare.
Universitatea venise acasă.
Primele condiții sunt departe de luxul universitar de astăzi: Un cămin este amenajat la Hotelul Minerva, în timp ce o cantină funcționează în strada Libertății. Dar oamenii par să aibă răbdare cu lipsurile.
Important era că exista începutul.
De la plug la laborator
În 1948, reforma învățământului schimbă din nou instituția. Universitatea devine Institut Agronomic, cu Facultățile de Agricultură și Mașini Agricole. O imagine perfectă pentru România acelui timp.
O țară predominant agrară încearcă să se modernizeze. Iar Craiova începe să pregătească specialiștii care trebuie să facă această transformare.
Dar istoria nu stă pe loc. În jurul agriculturii încep să apară mecanica, electrotehnica, chimia, matematica. Universitatea începe „să se desprindă” de pământ și să privească spre industrie.
Anii ’50 — Craiova începe să gândească electric
În 1951 apare Institutul de Mașini și Aparate Electrice. Câțiva ani mai târziu, în 1959, ia naștere Institutul Pedagogic. Apar filologia, matematica, fizica, chimia și științele naturale. Universitatea începe să capete mai multe voci.
Agricultura nu mai este singură. Craiova începe să devină un oraș universitar.
1965 — Marea reunire
Și acum vine anul care schimbă cu adevărat povestea: 1965.
Mai multe structuri de învățământ superior din Craiova sunt reunite sub aceeași administrație: – Matematica. Chimia. Filologia. Economia. Electrotehnica. Agronomia. Horticultura. – Toate încep să graviteze în jurul aceleiași instituții: Universitatea din Craiova.
Dacă 1947 a fost nașterea juridică, 1965 este momentul în care universitatea începe să semene cu instituția pe care o recunoaștem astăzi. În anul următor, la 4 octombrie 1966, are loc deschiderea festivă a noului an universitar.
Un vis început în 1848 ajunsese, în sfârșit, în amfiteatre.
1966 — Orașul își primește universitatea
Acesta este unul dintre momentele care merită imaginat: studenți, profesori, emoție… Un oraș întreg care știe că se întâmplă ceva important.
După decenii de așteptare, Craiova nu mai este doar un centru administrativ și economic. Este oraș universitar.
Iar universitatea începe să-i schimbe chipul.
Palatul de Justiție devine „Palatul Cunoașterii”
Clădirea monumentală din centrul orașului primește o nouă viață. Fostul Palat de Justiție devine sediul central al Universității. Este poate cea mai frumoasă transformare simbolică din întreaga poveste.
În trecut, aici se căuta dreptatea. De acum, aici se caută adevărul. Nu este aceeași meserie. Dar există aceeași solemnitate.
Anii ’70 — Universitatea intră în epoca industrială
România se industrializează rapid. Craiova devine unul dintre centrele importante ale industriei. Iar universitatea se adaptează. Se dezvoltă mecanica, electrotehnica, automatica.
În 1977 apare Facultatea de Mecanică (fosta Școală Normală de Băieți din Craiova).
Inginerii devin una dintre imaginile generației. Universitatea nu mai formează doar profesori și specialiști pentru agricultură. Formează oameni pentru fabrici, pentru uzine, pentru infrastructură.
Orașul și universitatea cresc împreună.
Calculatoarele intră pe ușă
În anii ’70 și ’80 apare o nouă revoluție. Nu mai vine din fabrică. Vine din laborator: – Calculatorul.
La Craiova se dezvoltă cercetarea în automatică, electronică și calculatoare, iar în 1981 este înființat Centrul de Calcul al Universității.
Pentru noi, cei obișnuiți cu telefoane care au mai multă putere de calcul decât aveau cândva laboratoare întregi, pare aproape preistoric. Dar atunci era… viitorul.
Universitatea îl vede. Și începe să-l studieze.
1989 — Când se schimbă lumea
Apoi vine decembrie 1989. România se schimbă și universitatea se schimbă odată cu ea.
Încep să dispară vechile constrângeri ideologice. Apar domenii noi. Se dezvoltă autonomia universitară. Se extind relațiile internaționale. Universitatea intră într-o altă epocă. Nu mai este universitatea unei economii planificate.
Devine universitatea unei societăți care învață din nou ce înseamnă libertatea.
Anii ’90 — Se deschid ușile
După 1990, dezvoltarea este spectaculoasă. Apar noi facultăți și specializări: – Dreptul. Teologia. Educația fizică și sportul. Tot acum, științele economice și științele sociale capătă un spațiu tot mai important.
Universitatea devine mai apropiată de modelul contemporan. Este, într-un fel, o recuperare. Domenii care lipsiseră din peisajul academic revin. Altele apar pentru prima dată.
Craiova începe să se conecteze la Europa.
O universitate începe să-și spună propria poveste
În 1994 apare Editura „Universitaria”. În 1996, „TeleUniversitaria”. Sunt două momente care spun ceva esențial: Universitatea nu mai vrea doar să predea. Vrea să producă și să transmită cunoaștere.
Publică. Cercetează. Comunică. Își construiește propria voce.
Biblioteca — locul în care timpul nu moare
Dar poate că cea mai importantă instituție dintr-o universitate rămâne cea mai tăcută: – Biblioteca.
La Craiova, istoria bibliotecii universitare începe odată cu primele structuri academice din 1947. Fondurile se adună. Bibliotecile institutelor se reunesc. Cărțile se înmulțesc.
Generații întregi aveau să treacă prin sălile de lectură. Profesorii dispar. Studenții pleacă. Biblioteca… rămâne.
Pe rafturi, fiecare generație lasă câte ceva.
UNIVERSITATEA CARE A CRESCUT ODATĂ CU ORAȘUL
Dacă privești istoria Universității din Craiova de sus, apare un desen aproape perfect: Într-o Oltenie agrară, apare agricultura. Într-o Românie care se industrializează, apare ingineria. În epoca electronicii, apare automatica. În epoca informaticii, apar calculatoarele. După 1989, se dezvoltă dreptul, teologia, noile științe sociale și conexiunile internaționale.
Putem spune că Universitatea nu a plutit deasupra orașului. A crescut odată cu el.
Și totuși, povestea nu este despre clădiri
Este tentant să reducem o universitate la zidurile ei. La Palatul de Justiție. La amfiteatre. La laboratoare. La biblioteci.
Dar universitatea adevărată nu este niciodată clădirea: este ceea ce se întâmplă în ea. Este profesorul care intră dimineața în sală. Este studentul care își descoperă vocația. Este cercetătorul care petrece ani pentru a demonstra o ipoteză. Este cartea scrisă într-o noapte. Este examenul care pare imposibil.
Este primul proiect. Prima conferință. Prima idee care, după ani, ajunge să schimbe ceva în afara zidurilor.
De la 200 de locuri la mii de destine
Așa cum spuneam, în 1947, 670 de tineri concurau pentru 200 de locuri. Astăzi, Universitatea din Craiova este o comunitate academică de ordinul zecilor de mii de membri, cu numeroase facultăți, programe de studiu și domenii doctorale.
Diferența dintre cele două momente spune aproape singură povestea: în 1947, universitatea era o promisiune. Astăzi, este o infrastructură intelectuală majoră a regiunii.
Dar cifrele nu vor putea măsura ceea ce contează cel mai mult: destinele.
O clădire, un oraș, aproape două secole
Poate că cea mai bună fotografie a Universității din Craiova nu este una făcută astăzi. Este una imaginară. În ea, vezi Craiova anului 1848. Un oraș care își dorește o universitate și nu o are.
Apoi vezi Craiova anului 1947. Un oraș care, după aproape un secol, primește în sfârșit instituția pe care a cerut-o.
Apoi 1966. Studenții intră într-o universitate adevărată.
Apoi anii ’70. Inginerii ies din porți către o Românie industrială.
Apoi anii ’80. Calculatoarele intră în laboratoare.
Apoi 1989. Lumea veche se prăbușește.
Apoi anii ’90. Porțile se deschid.
Și, în cele din urmă, prezentul: mii de tineri traversează aceleași spații. Și o fac, poate, fără să se gândească prea mult la ceea ce a fost aici înaintea lor.
Dar asta este frumusețea patrimoniului viu. Nu trebuie să-ți amintești în fiecare clipă că stai pe istorie. E suficient ca istoria să fie încă acolo. În piatră. În cărți. În arhive. În numele profesorilor. În fotografiile îngălbenite. Într-o sală de curs. Într-o bibliotecă. Într-un student care, într-o dimineață oarecare, intră pe poarta Universității și nu știe încă faptul că tocmai a pășit într-o poveste începută cu aproape două secole înainte.
Universitatea din Craiova nu s-a născut într-o singură zi: a fost visată în 1848. A fost legiferată în 1947. A fost reconstruită în 1965. A fost modernizată după 1989. Și continuă să se scrie…
Poate că acesta este adevăratul ei patrimoniu: nu faptul că are o istorie lungă, ci faptul că istoria ei încă NU S-A TERMINAT.
Views: 1595
