URMĂRIT INTERNAȚIONAL, PRINS ÎN CRAIOVA CU AJUTORUL APLICAȚIEI eDAC

0
137
URMĂRIT INTERNAȚIONAL, PRINS ÎN CRAIOVA CU AJUTORUL APLICAȚIEI eDAC
URMĂRIT INTERNAȚIONAL, PRINS ÎN CRAIOVA CU AJUTORUL APLICAȚIEI eDAC

În dimineața zilei de 22 ianuarie, ora10.40, polițiști din cadrul Secției 4 Poliție Craiova, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au oprit pentru control, pe strada Doljului, un autoturism condus de un tânăr de 29 de ani, din comuna Șimnicu de Sus.

Întrucât prezenta un comportament suspect, tânărul a fost verificat în bazele de date, folosindu-se aplicația eDAC, care a generat o alertă de reținere în vederea extrădării, acesta fiind urmărit la nivel internațional.

Pe numele său, autoritățile judiciare din Țările de Jos au emis mandat european de arestare în vederea extrădării, pentru comiterea pe teritoriul acestui stat a infracţiunii de trafic de migranți.

Tânărul a fost preluat de polițiștii specializați din cadrul Serviciului de Investigații Criminale și prezentat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova care a emis ordonanță de reținere, pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj.

În cursul acestei zile, persoana reţinută va fi prezentată Curţii de Apel Craiova în vederea emiterii mandatului de arestare.

Views: 132

STIREA TA - Dacă esti martorul unor evenimente deosebite, fotografiaza, filmeaza si trimite-le prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.