Autoritățile locale din întreaga țară au de ieri la dispoziție „Ghidul practic, cu soluții de bun simț, privind drepturile persoanelor cu dizabilități”. Ghidul a fost realizat în ultimele 9 luni de echipa USR Dizabilități, formată din persoane cu experiențe personale sau profesionale asociate problemelor de dizabilitate.
„Nimic pentru noi fără noi” este motto-ul sub care fost realizat ghidul, care subliniază importanța implicării persoanelor cu dizabilități, în dezbaterea și propunerea de soluții concrete care să susțină respectarea drepturilor și facilitarea accesului lor la serviciile publice (de la educație la sănătate la reconversie profesională).
În baza cunoașterii directe în acest domeniu, ca și printr-un amplu efort de documentare și cercetare, echipa USR Dizabilități a reușit să identifice un set de soluții concrete și practice care, odată implementate de autoritățile locale, pot produce o schimbare reală în bine în viața de zi cu zi a persoanelor cu dizabilități.
„A fost o mare bucurie și onoare pentru USR București să găzduiască prezentarea publică a muncii extraordinare a colegilor care au realizat Ghidul practic cu soluții privind persoanele cu dizabilități. Prin aleșii locali și naționali prezenți, am trecut în revistă eforturile de până astăzi și ne-am asumat alături de ONG-urile prezente angajamente pentru perioada următoare. Primul dintre ele va fi constituirea unui Comitet local pentru Dizabilități la nivelul Primăriei Municipiului București care să includă atât reprezentanți ai autorității publice, cât și ai mediului privat și ai celui asociativ”, declară Vlad Voiculescu, președintele USR București.
Ghidul include o definiție a dizabilității, o prezentare a legislației în vigoare și a obligațiilor legale, precum și soluții practice utile care pot fi implementate. Mai mult, pentru a ușura integrarea propunerilor de către administrațiile locale, Ghidul conține inclusiv posibile surse de finanțare europeană care pot susține implementarea fiecăreia dintre soluțiile menționate. Ghidul integral este disponibil AICI.
Soluțiile propuse în cadrul Ghidului pot fi implementate de orice administrație locală din România, nu doar de cele ale USR.
Evenimentul de lansare a avut loc la București, la acest sfârșit de săptămână. La el au participat, alături de echipa USR Dizabilități, specialiști din zona civică, parlamentari USR și conducerea USR București, primarul sectorului 1, Clotilde Armand, primarul sectorului 2, Radu Mihaiu, viceprimarul Capitalei Horia Tomescu,consilieri municipali și locali din București ai USR iar din Craiova a participat Daniel Gheba, deputat USR si Claudia Gasparini , membru in Biroul Local USR Craiova.
Views: 0