USR Dolj : Legea prin care orice salariat sau fost salariat va putea accesa online datele sale din registrul general de evidență a salariaților (REVISAL) a fost promulgată.

0
61

Legea prin care orice salariat sau fost salariat va putea accesa online datele sale din registrul general de evidență a salariaților (REVISAL) a fost promulgată.
Inițiativa a început ca o petiție a lui Andrei Patru, membru USR Dolj și a fost transformată în lege de Cristina Prună, deputat USR.

”După publicarea legii în Monitorul Oficial, Guvernul va trebui ca în maxim 60 de zile să stabilească procedura necesară aplicării noilor prevederi legislative.
Salariații și foștii salariați nu vor mai avea de întâmpinat nicio birocrație și timpi de așteptare pentru a accesa datele lor din REVISAL. Vor avea acces la ele online imediat, și vor avea opțiunea de a le vizualiza, descărca și/sau tipări.

A trecut mai puțin de un an de când am inițiat această lege. După ce a fost respinsă în Senat la finele anului trecut de noua coaliție, a fost posibil să fie adoptată până la urmă în plenul Camerei Deputaților, fără niciun vot împotrivă. M-am bucurat să văd că argumentele mele de bun simț i-au convins în final.
Le mulțumesc colegilor deputați, indiferent de formațiunea din care fac parte, pentru că au dat un vot favorabil în direcția transparenței și creșterii calității serviciilor publice, în beneficiul românilor care muncesc în această țară.” a declarat Cristina Prună.

STIREA TA - Dacă esti martorul unor evenimente deosebite, fotografiaza, filmeaza si trimite-le prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.