Vacanța perfectă: ateliere creative pentru copii, la Filarmonica Oltenia Craiova

0
385

La Filarmonica Oltenia este vacanță, una specială care aduce bucurie copiilor și părinților prin experiențele deosebite de la atelierele creative “Șezătoare muzicală” și “Corabia imaginației”. Timp de zece zile, din 31 iulie pâna pe 11 august, copiii vor avea parte de activități educative și distractive, care să îi scoată din rutina cotidiană sau a ecranelor.

Filarmonica Oltenia se va transforma într-un paradis al muzicii și al distracției pentru copiii cu vârste între 2 și 12 ani, alături de Claudia Bistriceanu, instructor pasionat și talentat, dedicat dezvoltării artistice și muzicale a copiilor.

“Șezătoare muzicală cu Claudia” are lipici la cei mici pentru că oferă o combinație magică de muzică și joacă. Copiii vor avea șansa să pătrundă în universul muzicii prin activități interactive și jocuri distractive: vor cânta, vor dansa și vor familiariza cu diverse instrumente muzicale într-un mod captivant și adaptat vârstei lor.

“Corabia imaginației” de la Filarmonica Oltenia va fi una, cum altfel, decât muzicală! Copiii cu vârstele cuprinse între 7 și 11 ani vor asculta scurte fragmente atractive din creația marilor compozitori, bine alese de Ramona Bădescu, specialist Public Relations și trainer, apoi vor născoci povești originale, călătorind cu cel mai rapid vehicul, imaginația.

Muzica clasică va fi motorul unei aventuri în care fantezia îi va purta pe copii spre un tărâm unde totul este posibil, dar mai ales unde pot explora universul plin de culoare al emoțiilor și ideilor creative. Fiecare copil va alege cum îi place să se exprime mai ușor: prin desen, povestit, dans, modelat sau scris. Orice alegere va fi perfectă pentru a spune propria poveste plină de neprevăzut și mister.

Detalii suplimentare și înscrieri se obțin la numerele de telefon 0749 079 427 (Șezătoarea muzicală) și 0734385526 (Corabia imaginației) sau la adresa de e-mail imagine@filarmonica-oltenia.ro. Numărul de locuri este restrâns pentru a acorda atenție fiecărui copil în parte.
⁃ Preț atelier: 30 lei/ persoană
⁃ Preț modul (5 ateliere): 120 lei – un atelier este gratuit
Ora începerii:
10:00 – Șezătoare muzicală, săptămâna 31 iulie – 4 august 2023
11:00 – Corabia imaginației, săptămâna 7 – 11 august 2023
Durata unui atelier: 45 minute

STIREA TA - Dacă esti martorul unor evenimente deosebite, fotografiaza, filmeaza si trimite-le prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.