Directorul General al Companiei Naționale Poșta Română, Valentin Ștefan, a efectuat marți, o vizită de lucru în județul Dolj. Alaturi de directorul Regional al Sucursalei Craiova, Doru Câplea au participat la o întâlnire de lucru la Batalionul Infanterie ”Neagoe Basarab”,pentru a fi alături de militarii detașamentelui polonez care se află la Craiova iar ulterior au efectua vizite la Centrul Regional de Tranzit Craiova și Oficiul Poștal, unde a fost organizata o conferinta de presa.
”A fost un an greu pentru toata lumea, cu atat mai mult pentru directorii de sucursale, iar domnul Doru Câplea are o Sucursala grea – dansul are unele calitati imbatabile in Posta Romana – si daca salariile sunt mici in posta, macar sa putem sa satisfacem munca grea prin aceasta laudă. Exista două lucruri pe care domnul Câplea le face exceptional: are capacitatea de a intelege noile directii de modernizare ale companiei, si tot timpul când aduci chestii care sunt necunoscute in companie, care sunt noi, e nevoie de un efort foarte mare sa le intelegi, sa stii ce trebuie sa faci. Mai mult, domnul director Câplea este un om cu o disciplina fantastica, va spun ca nu mai exista un alt director de sucursala cu o asa disciplina, de la felul in care isi ia notite, de la felul in care isi urmareste subiectele. Noi avem foarte multe lucruri pe care incercam sa le rezolvam in Posta Romana, de la plata salariilor pe card, pana la concediile de odihna.”,a declarat directorul General al Companiei Naționale Poșta Română, Valentin Ștefan.
„Am revenit la Craiova dupa aproape sase luni de zile. Eu am fost si la Ramnicu Valcea si la Targu Jiu. Am venit la initiativa unui partener special pentru posta, este vorba de armata, Ministerul Apararii, prin Comandamentul Fortelor Terestre – suntem in discutii pe anumite proiecte de mai bine de un an de zile, la nivel simbolic, cel putin, am legat unele parteneriate. Astazi am fost aici sa oferim cadouri de Craciun militarilor polonezi stationati la Batalionul 26 Infanterie Neagoe Basarab. Oriunde sunt stationati militari NATO in Romania, vom trimite gratuit prin reteaua noastra, fie ca e vorba de America, fie ca e vorba de Polonia. Am fost aici, la Centrul de Tranzit, unde am realizat aceasta investitie la inceputul anului, a mers foarte bine, iar sase luni mai tarziu am finalizat prima jumatate a investitiei, jumatate urmeaza sa o realizam anul viitor. Este vorba de modernizarea Centruluide Tranzit Craiova, renovarea lui, crearea unor conditii mai bune de lucru si va spun ca este o alta atmosfera. Acum este un centru de tranzit modern”, a completat directorul General al Companiei Naționale Poșta Română, Valentin Ștefan.
https://www.facebook.com/JurnaldeCraiova/videos/471927675092070
Views: 3