Valeriu Nicolae, fost secretar de stat in Guvernul Ciolos, a realizat un CV foarte sugestiv al Liei Olguta Vasilescu, vicepresedinte al PSD si primar reales al Craiovei. Nicolae publica zilnic, pe pagina sa de Facebook, amanunte din CV-urile liderilor politici romani.
„Lia Olguța Vasilescu, la 16 ani, devenea membru fondator al celui mai normal la cap și nesecurist partid. Faptul că legea cere să ai 18 ani pentru așa ceva nu se aplică la genii. E drept că e vorba de partidul lui Vadim Tudor și al unei parti puternice a foștilor securiști, PRM, partid care a sfidat mereu timpul și bunul simț.
A locuit la vreo 300 de metri de mine, avea o reputație impecabilă datorită logicii si inteligentei ei extraordinare. Inclusă, poza ei oficială de pe site-ul parlamentului, la al doilea mandat. La 22 de ani, termină facultatea și se angajează rapid.” incepe Valeriu Nicolae CV-ul Olgutei Vasilescu ..
Activitatea la Cuvantul Libertatii este o prima parte a minciunilor …
„Pentru trei ani și un pic lucrează la un ziar din Craiova. În anul 2001, când își publică primul CV, trece că a publicat peste 10.000 de articole, ceea ce înseamnă o medie de minim 9 articole pentru fiecare apariție a ziarului. Ziarul în cauză nu avea mai mult de 8 articole pe zi, dar asta este un detaliu, că doar nu o suspectează nimeni că e mitomană.
La 26 de ani devine deja parlamentara pentru PRM. Vadim Tudor, șeful partidului unde activa marea, marea deontoloagă Lia Olguța, spunea următoarele: “Michael Guest are o boală destul de gravă, dar dacă vine la noi, la PRM, îl facem bine. Îi găsim o fată de la organizaţia de tineret. Pe Lia Olguţa Vasilescu, de pildă. Să vedeţi cum îl vindecă.” Michael Guest este homosexual. Olguta continuua fericita sa faca orice pentru sinecurile partidului. Discursurile ei duhnesc a rasism, nesimtire, xenofobie si populism.” continua Valeriu Nicolae CV-ul Olgutei Vasilescu ..
„În 2005, doamna Olguța, deja cu Colegiul Național de Apărare făcut, este foarte activă în parlament și PRM, căci este deputată, și își face și un doctorat în sociologie care pute a plagiat. Este cumva și în consiliul de redacție al unei reviste de sociologie care publică articole în engleză și franceză, limbi pe care le-a nenorocit permanent în perioada discursurilor de la ONU. Asta lipseste din CV-ul doamnei Vasilescu.
În CV-ul de pe site-ul parlamentului este doctorandă, iar în cel de pe site-ul senatului de acum vreo 7 ani este Profesor Doctor. Are un tupeu îngrozitor, este de un țățism magnific și a trecut la PSD-ul despre care scria și spunea numai nenorociri, imediat ce a aparut un miros de putere. Nepotism, mârlănie, coruptie, pupincurism dibace, aroganță și o uriașă impostură. Olguța este replica brunetă a lui Firea. După aproape 20 de ani de Parlament va nenoroci Craiova din poziția de primar. Este exemplul tipic de model de succes PSD-ist.” incheie Valeriu Nicolae CV-ul Olgutei Vasilescu ..
Views: 33