VIDEO Nelu Tataru vorbeste despre STAREA DE URGENTA: Daca avem zece mii de cazuri in trei-patru zile la nivelul intregii tari, se impune starea de urgenta

0
182
VIDEO Nelu Tataru vorbeste despre STAREA DE URGENTA: Daca avem zece mii de cazuri in trei-patru zile la nivelul intregii tari, se impune starea de urgenta
VIDEO Nelu Tataru vorbeste despre STAREA DE URGENTA: Daca avem zece mii de cazuri in trei-patru zile la nivelul intregii tari, se impune starea de urgenta

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a declarat joi că instituirea stării de urgență este apanajul președintelui, care va lua această decizie în condițiile în care vor fi îndeplinite anumite condiții legate de evoluția pandemiei de coronavirus.

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, afirmă că România nu a depăşit primul val al pandemiei de coronavirus şi că ”asistăm la a II-a cocoaşă a primului val”, după ce pe teritoriul ţării au fost înregistrate peste 600 de noi cazuri.

„De patru săptămâni a urmat o creştere uşoară, progresivă, pe care ne-am asumat-o în contextul acestor relaxări, dar nu era numai partea noastră, este şi partea de colaborare a celorlalţi.

”Starea de urgenţă este apanajul preşedintelui”

O dată cu nerespectarea unor reguli am putut vedea şi o transmitere comunitară accentuată. Acele aglomerări urbane, că a fost litoral, că a fost Valea Prahovei, au dus spre extensia acestui nou număr de cazuri.

O creştere care a fost progresivă accelerată în ultimele două săptămâni. Nu instituim starea de urgenţă doar pentru două zile în care am avut un număr crescut de cazuri de peste 500.

Instituim acea stare de urgenţă, care este apanajul preşedintelui, în contextul în care avem o perioadă cu transmitere accentuată, la un moment dat, o creştere a numărului de cazuri exponenţial, poate şi dublări de la o zi la alta, într-un context în care transmiterea comunitară este accentuată.

Altceva e să apară zece mii de cazuri într-o săptămână- jumătate, două şi alta e să apară zece mii de cazuri în patru-cinci zile. Atunci este impunerea unei stări de urgenţă.

Carantină la nivelul orașelor

În condiţiile în care avem aceste zece mii de cazuri în trei-patru zile la nivelul întregii ţări se impune starea de urgenţă, când avem aceste zece mii de cazuri în trei oraşe diferite atunci carantinăm acele oraşe”, a declarat ministrul Sănătăţii Nelu Tătaru.

Ministrul Sănătăţii a făcut referire şi la capacitatea secţiilor de terapie intensivă, dar şi la modificările aduse legislaţiei privind aplicarea măsurilor de carantină sau izolare, precum şi la anchetele făcute de procurori DNA la Unifarm.

„Acolo este atent DNA-ul. Noi trebuie să fim atenţi la ce se întâmplă în Ministerul Sănătăţii, în Institutul Naţional de Sănătate Publică, care este evoluţia acestei pandemii şi la sănătatea românilor”, a adăugat ministrul Sănătăţii.

Views: 0

STIREA TA - Dacă esti martorul unor evenimente deosebite, fotografiaza, filmeaza si trimite-le prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.