VIDEO Presedintele Donald Trump a depus JURAMANTUL

0
357
VIDEO Presedintele Donald Trump a depus JURAMANTUL
VIDEO Presedintele Donald Trump a depus JURAMANTUL 1
VIDEO Presedintele Donald Trump a depus JURAMANTUL

Cel de-al 45-lea președinte al SUA, Donald J.Trump, a depus jurământul în fața președintelui Curții Supreme a SUA în cadrul unei ceremonii grandioase la Washington.

Jurământul președintelui este următorul: “Jur în mod solemn că voi îndeplini cu credinţă îndatoririle instituţiei de Preşedinte al Statelor Unite şi că îmi voi consacra toate forţele păstrării, protejării şi apărării Constituţiei Statelor Unite”, sunt cele 35 de cuvinte ale jurământului depus de preşedinte, care sunt prevăzute în Articolul al II-lea al Constituţiei Statelor Unite”. Acesta a fost felicitat de familie, iar ulterior a susţinut primul său discurs.

„Vă mulţumesc(…)Suntem aici, într-un efort naţional pentru reconstrucţia ţării. Ii multumesc lui Braack Obama. Ne vom face treaba. Puterea s-a protejat de una singură, dar nu v-a protejat şi pe voi. Acest moment este al vostru, vă aparţine vouă, tuturor celor care se uită. Este momentul vostru, este sărbătoarea voastră. Guvernul trebuie să fie controlat de către oameni. Suntem o singură naţiune, durerea lor este si durerea naostra, vom fi o singură inimă. Am subvenţionat armatele altor ţări, ceea ce ne-a întristat. Va conta doar America, America pe primul plan. Voi lupta şi nu vă voi dezamîgi niciodată. Vom căuta prietenia altor state, dar prima dată ne vom gândi la noi. Vom porni lupta împotriva terorismului islamic pe care îl vom eradica pentru totdeauna. Suntem protejaţi si vom fi mereu protejaţi de cei din Armata, si mai ales, de Dumnezeu. Nu vom mai acepta politicieni care nu fac fapte(…) Suntem uniţi prin sângele american. Promit că nu veţi mai fi ignoraţi Vom reda siguranţa Americii. Vom reda măreţia Americii. Dumnezeu să binecuvânteze America”. Acesta este discursul noului Presedinte al Americii Donald Trump .

Views: 0

STIREA TA - Dacă esti martorul unor evenimente deosebite, fotografiaza, filmeaza si trimite-le prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.