Se anunță un duel la fel de interesant şi duminică după-amiază, de la ora 15:00, într-o confruntare din cadrul rundei cu numărul 20 a Diviziei A 1 masculin.
SCM Craiova pornește cu prima șansă, dar sălăjenii vin de fiecare dată la Craiova doar cu gândul la victorie.
Echipa antrenata de Danut Pascu are în prezent 41 de puncte. De partea cealaltă, oaspetii de maine se situeaza pe 6, cu 31 de puncte după 19 partide disputate.
Dănuț Pascu și Laurențiu Lică au prefațat meciul cu SCM Zalău :
„Zalău este o echipă care nu cedează niciodată, o echipă imprevizibilă și care joacă la capacitate maximă tot timpul. Trebuie să tratăm meciul foarte serios, să-l pregătim bine, iar băieții să fie într-o formă fizică bună și să câștigăm”, a declarat Dănuț Pascu, antrenorul Craiovei.
Partida va fi arbitrată de Paul Alexi Szabo (Oradea) și Valentin Besoi (Rm.Vâlcea), iar observator din partea Federației Române de Volei a fost delegat Silvian Lungu (București).
În meciul tur disputat în Sala Sporturilor „Gheorghe Tadici” din Zalău, SCM Universitatea Craiova s-a impus cu scorul de 3-0.