Volei : Selecționerul Sergiu Stancu a anunțat lotul pentru Euro 2023! SCM Craiova are 2 jucatori convocati..

0
236

Naționala masculină a României e gata pentru plecarea la turneul final. Grupa României se va juca în Isreal, la Tel Aviv. ”Tricolorii” vor debuta pe 30 august, contra Portugaliei, urmând apoi să joace în ordine cu Israel, Turcia, Grecia și campioana olimpică, Franța.

”Avem o grupă grea, dar cu excepția Franței, cred că avem șanse în fața celorlalte echipe. Cu Portugalia ne-am întâlnit în Golden League și le-am simțit pulsul, la fel cu Turcia, pe care am reușit să-i învingem în deplasare. Isreal are avantajul de a juca acasă, iar Grecia e o echipă pe care am mai întâlnit-o, îi cunoaștem valoarea. Obiectivul nostru este de a ajunge în optimi”, a declarat selecționerul Sergiu Stancu.

Tehnicianul României a hotărât și echipa cu care va aborda turneul final. Din cei 14 jucători, 11 provin din campionatul intern și trei evolează în străinătate (Chițigoi, Aciobăniței și Rață).

Selecționerul Sergiu Stancu a anunțat lotul pentru Euro 2023! SCM Craiova are 2 jucatori convocati..
Selecționerul Sergiu Stancu a anunțat lotul pentru Euro 2023! SCM Craiova are 2 jucatori convocati..

Lotul României de la Euro

Libero

4. Sergio Diaconescu (SCM Craiova)

11. Karol Kosinski (Rapid București)

Extreme

2. Mircea Peța (Steaua București)

5. Daniel Chițigoi (ZAKSA Kędzierzyn-Koźle, Polonia)

9. Adrian Aciobăniței (Skra Bełchatów, Polonia)

12. Marian Bala (Arcada Galați)

Coordonatori

3. Filip Constantin (Rapid București)

6. Claudiu Dumitru (Steaua București)

Centri

1. Bela Bartha (Dinamo București)

15. Andrei Butnaru (Arcada Galați)

19. Robert Călin (SCM Craiova)

22. Ștefan Lupu (Corona Brașov)

Opus

7. Rareș Bălean (Dinamo București)

13. Alexandru Rață (Tectum Achel, Belgia)

Antrenori

Sergiu Stancu – antrenor principal

Răzvan Parpală – antrenor secund

Programul României la Euro 2023

30 august, ora 20:00 România-Portugalia

31 august, ora 20:00 România-Israel

1 septembrie, ora 16:00 România-Turcia

3 septembrie, ora 17:00 România-Grecia

4 septembrie, ora 17:00 România-Franța

Obiectivul României este ieșirea din grupe
Ca și în cazul naționalei feminine, obiectivul echipei naționale este calificarea în optimile de finală (ieșirea din grupe).

„Avem o grupă grea, dar cu excepția Franței, cred că avem șanse în fața celorlalte echipe. Cu Portugalia ne-am întâlnit în Golden League și le-am simțit pulsul, la fel cu Turcia, pe care am reușit să-i învingem în deplasare. Isreal are avantajul de a juca acasă, iar Grecia e o echipă pe care am mai întâlnit-o, îi cunoaștem valoarea. Obiectivul nostru este de a ajunge în optimi”, a declarat selecționerul Sergiu Stancu pentru site-ul Federației Române de Volei.

Grupele de la Campionatul European
GRUPA A (Italia): Italia, Belgia, Germania, Estonia, Elveția, Serbia
GRUPA B (Bulgaria): Bulgaria, Spania, Slovenia, Ucraina, Finlanda, Croația
GRUPA C (Macedonia de Nord): Macedonia de Bord, Danemarca, Muntenegru, Olanda, Polonia, Cehia
GRUPA D (Israel): Israel, ROMÂNIA, Franța, Portugalia, Grecia, Turcia

Primele patru din fiecare grupă se califică în optimile de finală.

STIREA TA - Dacă esti martorul unor evenimente deosebite, fotografiaza, filmeaza si trimite-le prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.