Antrenorul echipei de volei masculin a S.C.M. “U” Craiova şi jucătorii Bogdan ENE şi Mirko RADEVIC, au vorbit, joi, 05.10.2017, în cadrul unei conferinţe de presă, despre primul meci din noul sezon al Diviziei A1 de volei masculin, dintre S.C.M. “U” Craiova şi C.S.S. 2 Baia Mare, care se va desfăşura sâmbătă, 07.10.2017, la ora 17:00, în Sala Polivalentă.
Bogdan Ene, jucător S.C.M. Craiova:
“Sâmbătă pornim la drum cu o formula nouă de echipă şi cu ambiţii la fel de mari. Începem sezonul cu echipa a doua din Baia Mare, o nou-promovată, despre care nu ştim mare lucru. Sigur vom face o analiză şi vom vedea ce potential au. Va fi un început interesant de campionat şi sunt încrezător că vom obţine rezultate pozitive.”
Mirko RADEVIC, jucător S.C.M. Craiova:
“După perioada de pregătire încep meciurile oficiale şi sunt convins că vom începe cu dreptul. Nu ştiu detalii despre adversarii de sâmbătă, însă ştiu care este valoarea noastră şi trebuie să ne impunem.”
Dănuţ PASCU, antrenor S.C.M. Craiova:
“Urmează un campionat mult mai echilibrat față de cel din sezonul precedent. S-au făcut investiții mari la numite echipe, au sosit în România jucători de mare valoare, iar dorințele celor care investesc sunt mai mari. Va fi o luptă aprigă pentru titlul de campioană, pentru medalii, pentru participarea în cupele europene. Noi suntem obligați să menținem nivelul de performanță pe care l-am atins în ultimele sezoane. Obiectivul echipei este calificare în cupele europene. Trebuie să ne concentrăm mai mult la fiecare meci și să nu mai cedăm puncte cu echipele mai slab cotate deât noi. Întâlnim în prima etapă nou-promovata CSS 2 Baia Mare, trebuie să fim atenți pentru că este o echipă total schimbată față de cea care a obținut promovarea. Are în componeță atât jucători străini, dar și români cu experiență.”
Views: 0