Wizz Air anulează multe zboruri în septembrie

0
1794
Wizz Air anulează multe zboruri în septembrie
Wizz Air anulează multe zboruri în septembrie

Wizz Air anunţă că anulează mai multe zboruri din toată reţeaua sa, inclusiv din România, începând cu luna septembrie. Reprezentanţii companiei nu precizează câte curse vor fi afectate, care sunt rutele şi nici până când va dura măsura. Compania low-cost arată că măsura este luată ca urmare a verificărilor în avans ale unor motoare GTF, solicitate de Pratt & Whitney, producătorul motoarelor verificate.

Potrivit companiei, pasagerii de pe zborurile afectate au fost deja notificaţi şi li s-a oferit un program alternativ de zbor, opţiunea rambursării complete prin metoda iniţială de plată sau rambursarea a 120% din tariful iniţial achitat în credit de companie pentru rezervări viitoare.

”În cazul în care o rezervare a fost efectuată printr-o agenţie de turism, fie ea şi online, compania aeriană le recomandă pasagerilor să contacteze agenţia care deţine rezervarea, pentru a face modificările necesare”, mai spun reprezentanţii companiei aeriene.

Wizz Air recomandă, de asemenea, verificarea folder-ului de spam în privinţa e-mailurilor referitoare la posibilele modificări de program.

”Wizz Air îşi cere scuze pentru neplăcerile cauzate de acest eveniment neplanificat, aflat în afara controlului nostru, însă siguranţa şi securitatea pasagerilor, a echipajului şi a aeronavelor este prioritatea noastră”, adaugă ei.

Views: 0

STIREA TA - Dacă esti martorul unor evenimente deosebite, fotografiaza, filmeaza si trimite-le prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.