Ziua Imnului Naţional al României a fost instituită în anul 1998, prin Legea nr. 99/1998, care prevede că această zi va fi marcată de către autorităţile publice şi de către celelalte instituţii ale statului, prin organizarea unor programe şi manifestări cultural-educative cu caracter evocator şi ştiinţific, în spiritul tradiţiilor poporului român, precum şi prin ceremonii militare specifice, organizate în cadrul unităţilor Ministerului Apărării Naţionale şi ale Ministerului de Interne.
Începând din 1848, „Deșteaptă-te, române!” a fost cântat ca urmare a fiecărui conflict care s-a produs în România, cu scopul de a oferi cetățenilor încredere și curaj în momentele cruciale.
Imnul național a fost intonat prima dată în timpul Războiului de Independenţă (1877-1878), apoi în Primul Război Mondial (1914-1918), la Marea Unire din 1918 și în cel de-al Doilea Război Mondial (1939-1945).
În timpul crizei de după lovitura de stat de la 23 august 1944, imnul național a fost cântat în mod spontan de către toți cetățenii și a fost emis pe toate stațiile radio.
În timpul revoltei de la Brașov, din 15 noiembrie 1987, muncitorii de la uzinele de Autocamioane au început să cânte „Deșteaptă-te române!”,
Pe 22 decembrie 1989, în timpul Revoluției Române din 1989, o mulțime de oameni au cântat imnul național, înlăturând frica de moarte și unind forțele poporului român pentru lupta împotriva regimului comunist.
Versurile imnului îi aparțin lui Andrei Mureşanu (1816-1863), poet ziarist, traducător, un adevărat tribun al epocii marcate de Revoluţia de la 1848.
Muzica a fost compusă de Anton Pann (1796-1854), poet şi etnograf, cântăreţ şi autor de manuale de muzică.
In Piața Tricolorului din Craiova,a avut loc ceremonia dedicată Zilei Imnului Național al României. Aici aveti un album foto de la ceremonie..
Prefectul județului Dolj, Dan Diaconu și subprefectul Venera Popescu au participat în această dimineață, în Piața Tricolorului din Craiova, la ceremonia dedicată Zilei Imnului Național al României.
? Mesajul Prefectului, Dan Diaconu, a fost unul de îndemn la unitate și solidaritate, la păstrarea și purtarea cu mândrie și cinste a simbolurilor naționale peste tot în lume.
„Sunt onorat să mă aflu astăzi aici, și în calitate de Prefect să pot transmite câteva gânduri cu ocazia Zilei Imnului.
Astăzi se împlinesc 174 de ani de când „Deșteaptă-te Române” a fost intonat pentru prima dată la Râmnicul Vâlcea și de atunci Imnul Național este un simbol al libertății, al demnității și al unității poporului român.
Imnul României a trecut de-a lungul timpului prin schimbări importante. Intonat sub diferite denumiri, în momentele de glorie dar și de grea încercare pentru poporul român, interzis chiar după instaurarea dictaturii comuniste, Imnul Național a trecut proba timpului și astăzi este cea mai bună dovadă a identității naționale.
Este un moment în care trebuie să ne aducem aminte și de cei care au pus datoria față de patrie mai presus de propria viață. Lor le datorăm ceea ce suntem astăzi, o Românie puternică și prosperă în Europa și în lume. La mulți, Imnului României! La mulți ani, România!”, a declarat Prefectul județului Dolj, Dan Diaconu, în cadrul ceremoniei.
„La mulți ani Imnului Național! ??
Imnul național, drapelul și stema ne definesc identitatea și reprezintă legătura între trecutul, prezentul și viitorul poporului nostru, dar și simbolul capacității României de a traversa cu bine perioadele dificile și de a se dezvolta.
Am fost astăzi prezenți la sărbătorirea Zilei Imnului Național, unul dintre simbolurile ce arată mândria de a fi români. Versurile imnului sunt cele care ne îndeamnă să reflectăm la însemnătatea lor, la istoria, luptele și tradițiile noastre ca țară!
La mulți ani, imn românesc! ???
La mulți ani, România!”, a fost mesajul PNL Dolj.
„La mulți ani Imnului Național!
La mulți ani, România!
Sărbătoarea de astăzi, Ziua Imnului Național, este un prilej de a aminti curajul înaintașilor noștri și de a rememora faptele glorioase ale acestora. Spiritul de sacrificiu și patriotismul sunt calități umane care stau la baza devenirii noastre ca națiune modernă și democratică.
România și-a păstrat cursul pro-european și mai mult, și-a consolidat rolul în cadrul NATO. Iar mesajul imnului nu face decât să întărească valorile democrației, un mesaj puternic și motivant, ce ne inspiră și ne îndeamnă să ne dedicăm construirii unei țări puternice și dezvoltate!”, a publicat Stefan Stoica, presedintele PNL Dolj pe reteaua de socializare.
„???? Din 1998, la inițiativa Senatului României, data de 29 iulie a devenit Ziua Imnului Național.
?? În timpul Revoluției române de la 1848, imnul „Deșteaptă-te, române!” a fost cântat pentru prima dată în Parcul Zăvoi din Râmnicu Vâlcea. Începând cu această dată românii vor cânta acest imn în momentele de cumpănă, în timpul crizelor, revoluțiilor sau al războaielor. Cântecul devine imn oficial de stat al țării noastre în 1990.
???? La originea lui stă poemul ” Un răsunet” scris de Andrei Mureșanu, pe melodia lui Antonn Pann.”, a publicat Daniel Gheba, deputat USR Dolj pe reteaua de socializare.
Views: 1