Este important să spui ceea ce gândești, chiar si atunci cand ai de rezolvat o problemădificilă sau negativă. Trebuie doar să o faci într-un mod constructiv și sensibil față de celălalt. Să nu-ți fie teamă să te aperi și să îi confrunți pe oamenii care te provoacă sau care îți contestă drepturile. Iți poti permite chiar să fii supărat! Dar amintește-ți să îți controlezi emoțiile și să fii respectuos în orice moment. Astfel sunt obișnuiți elevii voltairieni să gândească, să se comporte, să acționeze și să reacționeze.
În acest context, joi, 21 noiembrie 2024, Liceul „Voltaire” din Craiova, coordonat de doamna director Prof. dr. Dorina – Loredana POPI, elevii, dascălii, părinții, absolvenții promoțiilor anterioare, dar și invitați de onoare, vor sărbători a noua aniversare, sub semnul emoțiilor și al dorinței de a împărtăși tuturor bucuria de a fi voltairian – acest moment ne definește și prilejuiește o consolidare a legăturilor educative care ne unesc în sala de concerte a Filarmonicii „Oltenia”, din Craiova.
Reuniți sub sloganul “Quoi de neuf, Voltaire? Action/re-action”, invitații : reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Județean Dolj, ai Primăriei Craiova, ai Consiliului Județean Dolj, ai Prefecturii Dolj, ai Universității din Craiova, ai Oprei Române Craiova și ai Institutului Francez Român, împreună cu întregul colectiv al liceului, vor fi martorii unui spectacol cu momente pline de emoție și bucurie.
Activitățile care se vor desfășura cu prilejul aniversării Liceului „Voltaire” sunt următoarele:
Joi, 21 noiembrie 2024
Spectacle, “Quoi de neuf, Voltaire? Action/re-action”, sala de spectacole a Filarmonicii “Oltenia”, Craiova ora 1400
1. Discursul doamnei director al Liceului “Voltaire”, prof. dr. Dorina Loredana Popi;
2. Film, povestea Liceului ”Voltaire”, coordonatori: prof. dr. Dorina Loredana Popi, prof. Cătălina Țăpoi, prof. Raluca Stănculescu, prof. Anca Niculescu, prof. Balaci Mihaela, prof. Adina Mitrică;
3. Corul Liceului „Voltaire”, coordonator: prof. Zamfir Ilinca Ramona, 2 minute 30;
4. L’école en transition, Les équilibristes – actori :Baglioni Francesca, Butoi Mihai, Vlad Ștefanache, Cotoi Alesia, Nae Beatriz, Samson Alexandra, Ciricu Nicoleta, Șerbănoiu Sara, Mitroi Ștefania, Cîrstoiu Mara, Crețu Amalia, Dică Daria – figurație : Corîci Iustina, Floroiu Sofia, Sfetcu Iulia, Ciobanu Delia, Roșu Ștefan.
Coordonatori: Prof.dr. Dorina Loredana Popi, prof. Țăpoi Cătălina, prof. Durand Silvia, prof. Stănculescu Raluca, prof. Neagoe Camelia, prof. Burtea Lavinia, prof. Udroiu Adriana – timp 5-10 minute;
5. Nocturna de Chopin – Pian + balet, Șerbana Tudor – pian, clasa a XII-a D, Pițigoi Andreea – balet, a XI-a D – 3 minute;
6. Piesa de teatru în limba română: ”Tot ce ai vrut să știi despre profesorii tăi”- elevii din clasele a IX-a B, a IX-a C, a X-a A, a XI-a D, coordonator: prof. Adina Mitrică, 10 minute;
7. Corul Liceului „Voltaire”, coordonator: prof. Zamfir Ilinca Ramona, (2)3 minute;
8. Dans modern,„It’s your birth day”, Trupa ”Energy”, coordonator: prof. MilitaruCatalina – 3 minute,30
9. Moment Folk, coordonator: prof. Mihai Anca, 10-15 minute
10. Dans modern „Don’t call me up”, coordonator: prof. Militaru Catalina – 3 minute 30;
11. Trupa de fete – ”Trupa Duo”, Pițigoi Andreea – Ștefania, Duculescu Rebeca – Elena, clasa a XI-a D, 3 minute
12. Corul Liceului „Voltaire”, coordonator: prof. Zamfir Ilinca Ramona, final,3 minute
13. „On écrit sur les murs”- imnul liceului, elevii, profesorii și părinții Liceului„Voltaire”
Zilele dedicate celebrării aniversării liceului, se vor încheia vineri, 22 noiembrie 2024, cu concursul gastronomic „Les cuisines du monde”, devenit deja tradiție. Amenajarea standurilor și prezentarea produselor se vor desfășura sub atenta jurizare a dnei Andra Dina, manager Hanul Andriței și a dlui șef Luigi Răzvan Pădureanu.
Așadar, cei nouă ani în care Liceul „Voltaire” a promovat interculturalitatea și plurilingvismul, fiind o unitate școlară receptivă la noile provocări în domeniul educației formale și non-formale, vor fi de acum pașaportul pentru provocările viitoare.
La mulți ani tuturor dascălilor și elevilor Liceului „Voltaire” Craiova!
Luni, 18 noiembrie 2024
Ora 9.00-11.00
Voltaire creativ
„Arts and Crafts” – Atelier de creație
Participanți: elevi din clasele a X-a A, a X-a C, a XI-a A, a XI-a C, a XI-a D.
Coordonatori: prof. Mihai Anca, prof. Burtea Lavinia, prof. Țăpoi Cătălina, prof. Ostroveanu Cătălin, prof. Gurgui Maria, prof. Negoiasa Lenuța
Ora 10.00-12.00
„Acordarea primului ajutor în situații de urgență”
Participanți : elevi din clasele a IX-a D, a XI-a C, a IX-a B, a IX-a C.
Coordonatori: prof. Negoiasa Lenuța, prof. Iagăru Florentina, prof. Iacob Meda, prof. Balaci Mihaela, prof. Nadina Ștefan
Invitat: Pepenaru Corina, Crucea Rosie
Ora 12.00-14.00
“Dialoguri interculturale”
Participanți: elevi din clasele a IX-a C, a X- a C, a XI-a C.
Coordonator: prof. dr. Dorina Loredana Popi
Marți, 19 noiembrie 2024
Ora 9.00-12.00
Voltaire la pas prin Craiova
”Craiova în imagini și documente”
Atelier în colaborare cu Muzeul cărții și exilului românesc
Coordonator: prof. Durand Silvia
Participanți: profesorii de la catedra de limba franceză – prof. Popi Dorina, prof. Durand Silvia, prof. Țăpoi Cătălina, prof. Stănculescu Raluca, prof. Neagoe Camelia
Participanți: elevi din clasele a IX-a D , a X-a A, a X-a B, a X-a D, a XI-a B, a XI-a C, a XI-a D
Ora 9.00-12.00
Voltaire creativ
„Discovering the new dimension of education”-expozitie
Coordonatori: prof. Burtea Lavinia, prof. Udroiu Adriana
Participanți: elevi din clasele a X-a A și a XI-a.
Ora 9.00-12.00
Voltaire sportiv
”Competiția speranței”-competiție sportivă – fotbal
Participanți: elevii Liceului ”Voltaire”
Coordonator: prof. Notrețu Tiberiu
Ora 12.00-15.00
Voltaire la cinema
”Incursiune cinematografică” – Inspire Cinema, Cinema Cineplexx
Participanți: elevi din clasele a IX-a D, a X-a A, a X-a D, a XI-a A, a XI-a D.
Coordonator: prof. Gurgui Maria, prof. Barbu Lucia, prof. Neagoe Camelia, prof. Mihai Anca, prof. Balaci Mihaela
Miercuri, 20 noiembrie 2024
Ora 08.00-11.00
Liceul „Voltaire” – de la practic la util
”Experimente științifice interdisciplinare” – Experimente desfășurate în Cabinetul de Științe
Participanți: elevi din clasele a IX-a – a XII-a.
Coordonatori: prof. Ștefan Nadina, prof. Iagăru Florentina, prof. Chiriță Mihaela, prof. Foleanu Sidonia.
Ora 10.00-12.00
Voltaire antreprenor – Planul meu financiar!
Participanți:elevi din clasele a X-a, a XI-a.
Coordonatori: prof. Magdalena Osman, prof. Stelian Tudoran, prof. Ostroveanu Cătălin, prof. Enculescu Mirela
Ora 11.00-13.00
„Vocea liceului sunt EU!”
Participanți: elevi din clasele a IX-a – a XII-a.
Coordonatori: prof. Magdalena Osman, prof. Stelian Tudoran, prof. Barbu Lucica, prof. Negoiasa Lenuța, prof. Niculescu Anca
Invitat: Asociația ”Visuri de Om Mare”
Ora 12.00-14.00
Voltaire istoric – ”Ziua Drepturilor Copilului”
Participanți: elevi din clasele a IX-a – a XII-a.
Coordonatori: prof. Prodileanu Alina, prof. Adrian Văncică, prof. Tudoran Stelian, prof. Magdalena Osman, prof. Ostroveanu Cătălin.
Invitat:Agent principal secția 3
Views: 20