Ziua Porților deschise la Liceul Voltaire a avut loc miercuri, 15 mai 2024, între orele 09.00 – 13.00, unde peste 400 de viitori absolvenți ai școlilor gimnaziale craiovene , însoțiți de diriginți, profesori și părinți.
Elevii au fost primiți de liceenii voltairieni, care le-au pregătit multe surprize, transformate, la final, în experiențe utile și interesante.
„Oaspeții noștri au avut parte de un program special care a inclus vizitarea laboratoarelor, a bazei sportive, tur ghidat, bunătăți cu arome franțuzești, liceeni volubili, dispuși să răspundă la toate curiozitățile invitaților, dar și ateliere transdisciplinare, workshop-uri interactive sau cercuri de creație: Atelier Media-experiențe multiculturale, Voyage autour du monde, Repere feminine în literatură și istorie, Erasmus +, Psihologia personajelor literare, Fizicieni si experimente de electriciate.
Pe parcursul celor patru ore, au avut ocazia să afle detalii despre baza materială și didactică a instituției și despre oferta educațională pentru anul școlar 2024-2025: patru clase cu specializările:
– Matematică-informatică (intensiv engleză)
– Științe ale naturii
– Filologie (bilingv francezã)
– Științe sociale (intensiv francezã)
De asemenea, elevii au aflat informații utile despre condițiile de admitere, au avut prilejul să intre în dialog cu directorul Liceului Voltaire, doamna Prof. Dr. Dorina-Loredana POPI și să participe la activitățile interactive propuse.
Această zi ne-a oferit ocazia să întâlnim copii entuziaști, cu zâmbetul pe buze, care își doresc să fie bine informați pentru a lua cele mai bune decizii în ceea ce privește liceul pe care îl vor urma.
Vă mulțumim, dragi elevi, că ați ales să ne cunoașteți în mediul nostru educațional și dorim să vă urăm mult succes în alegerile pe care le veți face pentru viitorul vostru!”, a declarat prof. dr. Dorina Loredana Popi, director al Liceului Voltaire.
Views: 13