Ziua României, sărbătorită la Grădinița Giubega

0
243
Ziua României, sărbătorită la Grădinița Giubega
Ziua României, sărbătorită la Grădinița Giubega

Pentru dezvoltarea și consolidarea sentimentului patriotic și pentru recunoașterea importanței istorice a zilei de 1 Decembrie, cât și pentru promovarea culturii tradiționale, profesorii pentru învățământul preșcolar ai Grădiniței cu program normal Giubega, structură a Școlii Gimnaziale Giubega, organizează programul artistic, expoziție culinară și de obiecte tradiționale cu titlul „Țara mea-i un colt de rai”.

Programul artistic este deschis cu intonarea imnului, urmat de recitarea de poezii patriotice sau descriptive ale costumului popular, în timp ce se prezintă lucrările copiilor realizate prin tehnici diverse. Programul se încheie cu o horă a unirii și un foc de fumigene în culorile albastru, galben, roșu.
Acest program este special prin faptul că părinții s-au unit și au venit în sprijinul școlii și al cadrelor didactice prin organizarea expoziției de obiecte tradiționale. Sunt obiecte cu valoare sentimentală inegalabilă, vechi de sute de ani. Fiecare obiect tradițional are o poveste și spune o parte din istoria neamului nostru. Se găsesc în expoziție covoare țesute, postăvioare, obiecte de bucătărie, fuse, caiere, fiare de călcat, tablouri cusute manual, costume tradiționale vechi.

„Expoziția este o premieră. Este admirabil efortul depus de cadrele didactice alături de părinți în realizarea acestei expoziții, pornind de la adunarea lor până la expunerea și prezentarea într-un cadru festiv. Este un program frumos și inedit al preșcolarilor din grădinița noastră.” a declarat Costinel Gheorghe-Glăvan, directorul unității de învățământ.

„Avem expuse obiecte de uz casnic cu tot ce folosea gospodăria tradițională în mod obișnuit: un putinei de unt, fier de călcat, oale din zonă, țesături, cusături, articole de îmbrăcăminte. Expoziția este un exemplu de bune practică pentru ceea ce poate fi o dezvoltare durabilă, transmiterea valorilor comunității, stabilirea unor repere sociale și istorice.” a menționat Aurelia Tudor, profesor învățământul preșcolar, de la Grădinița Giubega.

Ziua României, sărbătorită la Grădinița Giubega


Programul continuă cu o expoziție culinară. Toți cei prezenți pot degusta mare parte dintre meniuri tradiționale precum sarmale, cozonaci, mămăligă, gogoși, plăcinte cu mere, lipii calde, fasole, zacuscă, toate servite în strachini sau platouri de lemn. Meniurile au fost pregătite de părinți, în suținerea programului artistic dedicat zilei de 1 Decembrie, pentru prezentarea istoricului zonei Giubega și pentru promovarea culturii zonale. Gastronomia zonei poartă amprenetele cotropitorilor. Bucătăria românească, locală şi regională, vorbeşte despre istoria comunităţii, despre cultura seculară şi, de ce nu, despre statornicia şi inteligenţa nativă a oamenilor. Tradiţiile culinare, născute din bogăţia ogrăzilor şi din roadele fiecărui sezon, sunt duse astăzi mai departe şi sunt prezentate noilor generaţii.

„Expoziția a putut fi realizată și ca urmare a unei bune colaborări pe care instituția de învățământ o are cu comunitatea, cu părinții preșcolarilor și astfel mergem în aceeași direcție în ceea ce privește educația. Rolul activității este susținerea unei educații permamente, de conservare și promovare a culturii locale tradiționale. Țara mea-i un colț de rai este un proiect ambițios, inedit pentru nivelul preșcolar, dezvoltă sentimentul de aparteneță locală și națională, se identifică sentimentul patriotic. Este prima ediție, însă noi deja avem planul ediției de anul viitor.” a mărturisit Mihaela Muscalagiu, profesor învățămntul preșcolar al Grădiniței Giubega.

Preșcolarii și părinții au fost premiați pentru toată activitatea derulată în suținerea și pregătirea programului artistic. Grădinița Giubega s-a transformat într-un muzeu al satului românesc, cât și într-o expoziție unde toate lucrările copiilor din ultimele zile au fost prezentate celor prezenți, părinți, bunici, invitați ai comunității locale. Programul s-a încheiat cu o horă mare și cu spectacol de fumigene în culorile tricolorului.

Views: 1

STIREA TA - Dacă esti martorul unor evenimente deosebite, fotografiaza, filmeaza si trimite-le prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.