BNR lansează moneda din aur cu tema 150 de ani de la nașterea lui Dimitrie Paciurea

0
234

În conformitate cu prevederile Legii nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României, începând cu data de 30 octombrie 2023, Banca Naţională a României va lansa în circuitul numismatic o monedă din aur cu tema 150 de ani de la nașterea lui Dimitrie Paciurea.

Caracteristicile monedei sunt următoarele:

Metal Aur
Valoare nominală 100 lei
Titlu 900‰
Formă rotundă
Diametru 21 mm
Greutate 6,452 g
Cant zimțat
Calitate proof

Aversul monedei redă una dintre sculpturile lui Dimitrie Paciurea, „Gigantul”, inscripția „ROMANIA”, valoarea nominală „100 LEI”, stema României și anul de emisiune „2023”.

Reversul monedei prezintă portretul, numele, semnătura și anii între care a trăit Dimitrie Paciurea ,,1873” și „1932”, alături de una dintre operele acestuia, „Himera Văzduhului”.

Monedele din aur vor fi ambalate în capsule de metacrilat transparent și vor fi însoţite de broşuri de prezentare și certificate de autenticitate, redactate în limbile română, engleză şi franceză. Pe certificatele de autenticitate se găsesc semnăturile guvernatorului BNR şi casierului central. 

Tirajul maxim pentru moneda din aur este de 1.000 piese.

Preţul de vânzare pentru moneda din aur este de 3.200,00 lei, exclusiv TVA, inclusiv broșura de prezentare și certificatul de autenticitate.

Monedele din aur cu tema 150 de ani de la nașterea lui Dimitrie Paciurea au putere circulatorie pe teritoriul României.

Lansarea în circuitul numismatic a acestor monede se realizează prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Constanța, Dolj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României.

Informații cu privire la achiziția monedelor se regăsesc pe site-ul Băncii Naționale a României, secțiunea Numismatica http://www.bnr.ro/Numismatica-726.aspx. 

STIREA TA - Dacă esti martorul unor evenimente deosebite, fotografiaza, filmeaza si trimite-le prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.