Simona Halep revine pe teren . A primit wild-card pentru turneul de la Montreal

0
179

Simona Halep (29 de ani, 10 WTA) va fi prezentă pe tabloul principal al turneului de la Montreal, programat pentru 9 – 15 august. Iniţial se anuţase că Halep va juca primul meci după accidentarea la gambă la turneul de la Cincinnatti, programat în intervalul 14-22 august.

Simona Halep revine pe teren după accidentarea suferită la gâmba stângă. Simona Halep nu a participat la Roland Garros, Wimbledon și a ratat şi Jocurile Olimpice, dar acum pare că s-a refăcut şi revine pe teren pentru a evita ieşirea din top 10 WTA.

Simona Halep a anunţat că va evolua la National Bank Open de la Montreal, fost Rogers Cup, unde a primit un wild-card.

„Abia aştept să revin la Montreal pentru prima oară după ce am câştigat al doilea titlu aici în 2018. Am muncit din greu pentru a pregăti turneele americane şi sunt bucuroasă să accept acest wild card. Fanii din Montreal au creat mereu o atmosferă grozavă şi sunt fericită să aud că vom avea sprijinul fanilor lor din tribune”, a declarat Simona Halep.

Programat între 9 şi 15 august, National Bank Open de la Montreal este primul turneu important din seria care precede ultimul grand slam al anului, US Open.

STIREA TA - Dacă esti martorul unor evenimente deosebite, fotografiaza, filmeaza si trimite-le prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.