Suntem la 32 de ani de la ,, O Revoluție Eșuată” și am mai pierdut un Mare Român: Claudiu Iordache.
Participant activ la Revoluția din ’89,cunoscut din Balconul Operei din Timișoara și-a dat seama, primul, când revoluția a fost furată.
Pe 3 septembrie 1991, Parlamentul României vota, aproape în unanimitate, recunoașterea independenței Republicii Moldova.
Claudiu Iordache a fost singurul parlamentar care s-a prins de capcana întinsă de rusofoni moldovenilor. A cerut ca în textul de independență a Republicii Moldova să fie scrisă UNIREA cu România sau Parlamentul să nu recunoască independența și să se revină la starea de fapt din 1937 prin unirea acelor teritorii cu patria mamă.
Respirând cu fiecare celulă a sa iubire pentru România se retrage din viața politică rămânând ca ziarist, eseist și scriitor, până în ultima clipă, o minte limpede, reușind să radiografieze întregului din țară.
Cu cât a fost mai oropsită țara cu atât a venerat-o mai mult, ca un părinte care își iubește copilul greu încercat.
A văzut mizeria și răsărirea din sămânță a oligarhiei din țară și asta nu l-a făcut, decât, să iubească mai mult România!
A văzut cum sunt promovate non valorile în țară, în detrimentul oamenilor ca el și asta l-a făcut să idolatrizeze, până la ultima picătură de viață, România!
A văzut cum este jefuită și umilită țară și asta l-a făcut să iubească România de la pământ la CER, unde a și rămas!
Un ultim text, rămas ca un testament politic, îndeamnă românii să se ridice la luptă pentru Apărarea Constituției.
Drept încheiere, vă rog, să citiți,Discursul de 1 Decembrie 1990, de la Alba Iulia : Basarabia, ne privești? Bucovina, ne auzi? DISCURS rupt din sufletul, acum la ceruri, al românului Claudiu Iordache!
“Basarabia, ne priveşti? Bucovina, ne auzi? Suntem aici, împreună cu Transilvania, cu sfânta Moldovă, cu Muntenia, cu Banatul, cu Oltenia, cu toată ţara, aici, la Alba Iulia!
Puţine zile au în istoria românilor înălţimea morală a începutului de decembrie. La 1918 s-a împlinit, aici, o aşteptare pentru un secol întreg, căruia nu i-a fost dat să dăinuiască atât cât ne-am dorit. Şi iată-ne întorşi pentru a construi din nou un adevăr al lumii, care este de-a pururi întregirea patriei noastre.
Această dimineaţă a istoriei noastre a început la Timişoara în 17 decembrie, a continuat apoi cu ora Bucureştiului însângerat, cu ora ţării eliberate de tiranie, cu orele provinciilor legitime ce s-au clintit din robie şi se îndreaptă spre lumina dinlăuntrul sângelui nostru. Există un Dumnezeu al fiecărui popor care ţine cântarul dreptăţii sale.
Al nostru e îmbrăcat în veşmântul ţăranului român, poartă arma soldatului român şi în pulsul său se regăseşte ritmul adânc al generaţiilor ce au tânjit să-l aibă de partea lor în această supremă călătorie spre integritatea omenească a României. Şi în acest întemeietor şi decurgător se ascunde şi înfăţişarea faptelor noastre.
Ce vom face cu ele acum, după ce am schimbat umilinţa cu mândria şi sclavia cu libertatea? Răspunsul înaintaşilor este gloria lor, şi o avem deja. Dar răspunsul nostru va trebui rostit acum, înainte de a pleca mai departe din acest loc şi din acest timp care este capitala voievodală a întregirii neamului şi pământului românesc, cu numele de Alba Iulia. Şi răspunsul nu poate fi decât unul singur – la bine şi la rău, înfricoşaţi dar şi fericiţi de apropierea răsuflării noului mileniu românesc, noi, poporul român, jurăm să ne apărăm munca şi dreptatea, limba şi datina, suveranitatea şi întregirea, libertatea şi credinţa în România!
Claudiu Iordache
Discurs ținut în ziua de 1 Decembrie 1990 la Alba Iulia”
