Craioveni cercetați pentru procurarea de droguri, deținerea și vânzarea acestora

0
164

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Craiova, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Craiova, au documentat activitatea infracțională a două persoane cercetate pentru efectuarea, fără drept, de operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, în sarcina uneia dintre acestea reținându-se și infracțiunea de trafic de droguri de risc, în formă continuată.

“La data 15.04.2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Craiova au dispus reținerea a 2 inculpați, cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunii de efectuarea, fără drept, de operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive , în sarcina unuia dintre aceștia reținându-se și infracțiunea de trafic de droguri de risc, în formă continuată.

Actele de urmărire penală au relevat că, în perioada 2022–aprilie 2024, aceștia au procurat, deţinut și vândut , în mod repetat, diferite cantități de substanțe psihoactive (ADB-BUTINACA și ADB-4en-PINACA), cu suma de 10 lei pentru o doză.

De asemenea, pe parcursul anului 2024 unul dintre inculpați a deținut și comercializat și droguri de risc (canabis) către consumatori de pe raza județului Dolj.

În urma perchezițiilor domiciliare efectuate, au fost identificate și ridicate cantități de materii vegetale (fragmente uscate și muguri), substanță pulverulentă și sub formă de bulgări, mai multe obiecte purtând urme de substanță, țigarete confecționate artizanal, grindere și cântare de precizie, precum și alte mijloace de probă.

În cursul acestei zile , a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Dolj, cu propunerea de arestare preventivă a inculpaților, pentru o perioadă de 30 de zile.

Activitățile judiciare au fost realizate împreună cu polițiști din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Craiova.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor Grupării Mobile de Jandarmi Craiova.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.”, se mentioneaza in comunicatul emis de DIICOT Craiova.

STIREA TA - Dacă esti martorul unor evenimente deosebite, fotografiaza, filmeaza si trimite-le prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.